Draga copil
01 Iun 2011 Lasă un comentariu
in Nici dileme, nici super intamplari
Tin neaparat sa imi cer scuze ca te-am neglijat in ultima vreme, dar dupa cum bine stii am fost ocupata. Ti-am pus in carca multe lucruri de recuperat in scurt timp inainte sa inceapa sesiunea, ca apoi sa te pun la invatat pentru examene. Stiu ca esti frustrat si obosit, dar ai rabdare, te rog.
Inca un lucru pentru care imi pare rau este ca nu te pot hrani cu inghetata azi, de ziua ta. M-am trezit azi dimineata cu un rosu in gat de abia pot vorbi. Sper ca ma vei intelege si promit sa ma revansez dupa ce ma voi insanatosi.
Motivul principal pentru care nu te-am bagat in seama este ca de obicei ma bagi in belele cand te ascult. Nu mi-o lua in nume de rau, esti o parte din mine. Numai ca, esti partea din mine care e imprevizibila, impulsiva si artagoasa pe care am incercat sa o mai potolesc, ca sa las loc adultului si parintelui sa creasca si sa se trezeasca un pic la realitate. Partea buna este ca am reusit, doar ca am ramas cu un sentiment de nostalgie fata de zilele cand ma dominai. Era foarte usor sa iau o decizie, lumea era roz si credeam cu tarie ca totul va fi bine pana la urma. Dar vremurile s-au schimbat si nu imi mai pot permite sa iau decizii fara sa ma gandesc la consecinte iar optimismul plin de naivitate e de mult uitat. Nu e numai vina ta, sa stii. Am fost pusa in niste circumstante care m-au obligat sa ma mai maturizez un pic dar nu am uitat de tine. Inca incerc sa imi gasesc echilibrul. Suna foarte zen, stiu. Poate ca si este.
De asemenea stiu ca esti foarte confuz in momentul de fata. Suntem intre dorinta de independenta si aceea de a merge acasa. Ei bine, independenta asta vine cu un pret. Poate ca celelalte doua parti sunt pregatite sa munceasca si sa inceapa sa isi dea seama ce vor sa faca cu viata lor, dar tu nu esti. Stiu ca inca mai tanjesti dupa serile de vara in oras cu prietenii nostri, dupa inotat in lac si mers cu cortul, dupa stat la soare si bronzat, ma rog, toate activitatile care se rezuma intr-un singur cuvant: vara.
Promit sa ma ocup mai mult de tine de acum. Poate reusesc sa te mai cizelez si tu in schimb poate ma mai inveti cate ceva. Poate ai sa ma faci iar sa cred in minuni si in destin, in vise frumoase si oameni buni. Prin ochii tai, tot timpul am fost mult mai fericita, desi pana la un anumit punct cand ne trezeam ca am cauzat numai probleme peste tot si nu mai stiam cum sa le rezolvam. Stiu ca te-ai simtit cam singur in ultima vreme. Ai nevoie de afectiune care nu se poate autogenera, oricat am incercat. Vrei sa fii alintat si iubit. Stiu. Dar ai rabdare.
Pana la urma am luat decizia de a merge acasa, desi stiu ca o mare parte din tine nu vrea din diferite motive. Ne-am obisnuit sa ne luam gentuta si sa plecam atunci cand ceva devine prea dificil ori prea dureros de discutat sau de actionat. Cred ca asta este o lectie importanta pe care trebuie sa o inveti. Sa zambesti si sa mergi mai departe chiar daca iti vine sa plangi, sa tipi, sa trantesti si apoi sa te pui jos in fund si sa mai plangi o data.
Pe langa asta, trebuie sa avem o discutie foarte serioasa in legatura cu ce vrem sa facem cu viata noastra. Stiu sigur ca mi-ai tipat visele tale in creier, dar le-am uitat. Si totusi, cred ca ar fi timpul sa imi amintesti de ele, pentru ca ai un vot important in ceea ce se va alege de noi si de directia pe care o vom apuca. Poate vii cu vreo idee buna, pentru ca acum eu sunt complet pierduta. Mi-e dor de tine si am sa te recuperez la momentul potrivit. Pana atunci, hai la invatat.
Am citit o carte de psihologie care spunea ca toti oamenii au in ei un copil, un adult si un parinte iar noi trebuie sa invatam sa ii echilibram si ca fiecare parte are importanta ei in comportamentul nostru. Niciuna nu trebuie ignorata. Cand m-a sunat sora mea sa imi spuna la multi ani, mi-am amintit si eu de mine. De copilul din mine adica.
Asa ca la multi ani tuturor! Nu numai copiilor care sunt asa, evident, in forma fizica. Suntem cu toti niste copii, cel putin partial daca ne luam dupa carte. Aveti mare grija de copiii vostri pentru ca ei sunt aceia care ne mai permit sa fim buni cu cei din jur, sa speram si eventual sa iubim cu pasiunea si lipsa de egoism care descriu o iubire adevarata.
