Cunostinte<Amici<Prieteni
03 Feb 2011 Un comentariu
in Nici dileme, nici super intamplari
Anca tot m-a intrebat de ce nu am mai scris pe blog. Nici nu stiu, sincer. Presupun ca am avut parte de niste schimbari destul de mari si m-am ocupat de ele. Postul acesta va fi despre….habar n-am despre ce. Am primit acum cateva minute un comment la un post si mi-am amintit de faptul ca ma simteam extraordinar de bine cand scriam aici, orice fel de post ar fi fost.. (uuu…rima). Buuuun…..deci….am terminat cu sesiunea. Inca astept rezultatul la ultimul examen (am emotii), dar sa speram ca totul va fi bine si ca nu voi fi nevoita sa ma duc la restanta in vara, ci doar la mariri. Nu stiu cum a fost pentru voi…dar pentru mine a fost destul de ok. Imi place stresul. Imi place sa fiu pe fuga sau sa am sentimentul ca nu am timp si ca trebuie neaparat sa fac acel ceva exact in momentul ala. Nu m-ar deranja daca 90% din viata mea ar fi in ritmul asta. Bineinteles, cu doze mai mici de 3 in 1 si tigari, pentru ca oricum am sa mor….dar de ce sa ajut si mai mult? Acum a venit vacanta si nici nu stiu cu ce sa imi ocup timpul. La seriale m-am uitat, carti fara substanta am citit ( alea sunt pur pentru divertisment si pentru vocabularul meu in engleza iar cartile serioase sunt acasa in biblioteca pentru ca nu imi place sa le citesc pe laptop)…bla bla. Vreau sa fac ceva productiv. Vreau sa nu mai stau degeaba si sa imi irosesc un timp pretios care trece extraordinar de repede. In pana mea, parca acum doua zile era sfarsitul lui Septembrie si eram incantata ca plec la facultate. Chestia asta cu semi-independenta (pentru ca DA, este semi, deoarece inca depind de banii parintilor) e cu dublu tais. Nu mai e mami care sa iti faca papa bun cand ti-e fomica. Nu mai e mami care sa faca majoritatea treburilor prin casa. Nu mai e mami care face cumparaturile si plateste facturile. A fost un soc. Cel putin partea cu banii m-a terminat. Un anumit buget cu care trebuie sa ma descurc saptamanal. Eu NU sunt o persoana economa. Sunt pofticioasa, imi place sa ies mult in oras, ma apuca tot felul de nebunii, vreau ba aia, ba cealalta (spoiled brat gen…bine nici chiar…si acasa aveam o limita). Sunt genul de persoana care daca se distreaza nu tine cont de bani. Nu bani? NU distractie. Nu imi place sa am o lista. Ma plang cam mult, da stiu. Tocmai de aceea am decis sa ma angajez de luna viitoare. Bun.
Acum pe partea mai sentimentala. In lunile pe care le-am petrecut aici…am realizat cam cat de mult ma pot baza pe mine. Ca sa nu mai zic de cealalta extrema….cat de putin ma pot baza pe alti oameni(chestia asta o stiam deja, dar a devenit si mai pronuntata). Aceleasi drame, aceleasi cacaturi. Macar vad alti copaci (cum ma plangeam in posturile anterioare). Copacii or fi diferiti dar oamenii sunt la fel. Bine, ok, recunosc: diferente culturale exista bla bla. Dar ma refer la esenta, la lucrurile care se petrec in jurul meu, la lucrurile care conteaza. Puii mei. Asta este. Am devenit si mai detasata de chestiile astea, pentru ca nu sunt lucruri care ma privesc sau ma afecteaza in mod direct. Si chiar daca m-ar privi sau m-ar afecta in mod direct, tot detasata as fi. Am realizat ca prieteniile chiar si de ani intregi se pot duce de rapa in doua-trei luni. Odata ce crestem, fiecare isi urmeaza propria cale. Incep sa apara prioritatile, preferintele specifice, o toleranta mai mica la chestiile care ne displac si pe care le-am fi acceptat cu cativa ani inainte doar ca sa facem o prietena/un prieten sa se simta ok. Principiul ‘Cine se aseamana se aduna’ este clar unul genial si complet adevarat. Pentru ca, desi ai avut multe chestii in comun cu o anumita persoana in trecut, asta nu inseamna ca trebuie sa aveti si acum, doar de dragul vremurilor bune si mult trecute. Astfel, fiecare isi gaseste alte persoane cu interese mult mai apropiate si mai updatate care sa iti satisfaca nevoile (indiferent care ar fi acelea -am fost un pic rea, stiu). Partea buna e ca am cunoscut cateva personaje destul de interesante, care incet, incet incep sa-mi fie dragi. Nu sustin ca as fi perfecta. Nu sustin ca nu mint. Nu sustin ca nu as fi un pic sarita de pe fix. Numai ca unele chestii sunt foarte importante pentru mine, cum ar fi loialitatea fata de o prietena, de exemplu. Nu am fost si niciodata nu am sa fiu genul de fata care accepta sa fie pe locul doi pentru cineva, genul de fata care sa se uite la prietena lui si sa ii zambeasca si sa stea de vorba cu ea fara ca ea sa aiba habar de ce se intampla. Pur si simplu nu vad rostul. Barbatii vin si pleaca, dar prietenii raman. Si inca o chestie importanta: diferenta dintre amica si prietena este una foarte mare. Oameni pe care ii pot numi prieteni…ii pot numara pe o mana. Amici…destui. Cunostinte…oho.
P.S: acesta a fost un post introductiv, pana ce revin la stadiul meu de observator sarcastic al rahaturilor din jurul meu.
