Girls of summer (carora nu le pasa de parerea unui fluture)
16 Aug 2011 5 comentarii
in Peripetii
Inainte sa vin acasa(bine ca acum scriu din Bucuresti dar in curand ma intorc pe plaiurile natale), nu mi-as fi imaginat nici intr-o mie de ani ca voi avea parte de cea mai tare vara. Pe langa gratare, iesiri la bere, whist si cafea, am avut parte de doua excursii in special.
CEAHLAU:
Obositor pana la lacrimi si totusi EPIC. Nu a fost multa bautura, dar a fost exact cata a trebuit ca sa ma faca sa cant cu Stejarel in gura mare Bon Jovi in timp ce Joahnna ne filma cu un zambet pana la urechi. Destula incat sa fac pe instructoarea de dans cu o tabara de copii de clasa a5a pe Macarena si Dansul Pinguinului(si nu numai…playlist-ul a variat de la 50 cent si Eminem la populara). Destula incat sa tip la mosul care avea grija de copii pentru ca se dadea la Stejarel. Destula incat sa il vrajesc impreuna cu O pe domnul cabanier (a.k.a Pulica Scarbosul – sau ala era celalalt nene handicapat?), ca sa ne aduca o sticla de Wembley mocca. Destula incat sa filosofez pe teme cum ar fi viata, moartea, iubirea, despartirea etc. Destula incat sa ma trezesc a doua zi tot beata si sa cobor pana la Durau prin noroi(pentru ca bineinteles, plouase…doar nu am eu noroc de teren uscat). Destula incat sa ma simt bine cu prietenii mei fara niciun incident neplacut(ceva nou pentru grupul nostru). Asa ca dupa ce am plecat de pe munte, ni s-a facut dor de mare.
COSTINESTI:
Statiunea este un jeg. Sa nu ne ascundem dupa deget. Distractia o fi in toi acolo, dar maldarele de gunoi de pe trotuare ma faceau sa ma gandesc la Evul Mediu cand toata lumea isi arunca gunoaiele si excrementele in strada. Ma rog:-j Daca trecem peste asta…:D a fost criminal. Bine…mai putin partea in care am ajuns la sectia de politie pentru ca eu si Mada am fost jefuite. Daca trec si peste dorinta de a-l castra pe respectiv pentru ca a lovit-o pe pisi(din fericire fara consecinte grave, deci nu va alarmati) si pentru ca m-a lasat fara pozele cele mai frumoase pe care le-am facut in viata mea…chiar pot spune ca nu m-am distrat vreodata atat de tare. Pe ceahlau se alaturasera doua persoane grupului nostru. Ei bine, la Costinesti s-au mai alaturat inca patru si in ultima seara inca una. Am fost mix-ul perfect de personalitati(cam putini baieti pentru gustul meu in raport cu fetele. 3 baieti si 10 fete din care doar unul singur). Nevermind…noi fiind fete descurcarete, nu a fost problema(ajung mai incolo si la amicul meu Marcel care avea pofta de altceva, nu de mezel). Ne-am cam prajit ce-i drept, au fost si puiuti bolnavi, dar dupa pastile sau injectii(sper ca nu te mai doare funduletul Joahnna), azi suntem sanatosi toti. Drumul pe tren spre mare a fost crunt. L-a mai indulcit un pic I cu niste visine bine impuiate cu alcool de 70 de grade. Pentru persoanele care au probleme cu dinti sau masele, sa imi spuneti pentru ca va pun in legatura cu ea. M-am uitat un pic cam ingamfata la ele gen: pff…visine in alcool…mare rahat, nu cred ca sunt mare lucru(ca apoi sa nu pot vorbi doua minute pentru ca imi amortise gura de la una singura). Vorbesc serios frate, trebuia sa stingem cu cola niste VISINE (stiti bancul cu visinele, nu?:D). Dupa aceea, eu cu O si cu L ne-am gandit sa mergem sa fumam o tigara(dupa ce unul din controlori ne lasase sa fumam nestingherite). Bineinteles ca a venit celalalt, care ne-a luat buletinele direct pentru amenda. Pana la urma am reusit sa ne targuim cu el si am scapat doar cu 50 de lei dati pentru toate trei.
Cand am ajuns in statiune, ne-a luat ceva timp pana ce am gasit pensiunea noastra. Dar, in cele din urma, am gasit-o, ne-am lasat bagajele si tusti pe plaja. Soare, mare, baieti frumosi peste tot….ce iti mai poti dori? Am sa trec peste prima seara in care am stat chill si l-am luat in brate pe E in pat pentru ca dardaiam de frig. A doua seara, dupa o sedinta foto ca la carte, am mers la Tropical Beach(a.k.a Tarfa Tropicala). Ne-am descaltat frumos toti, ne-am luat de baut si da-i la dans. Memoria mea este foarte fuzzy din seara respectiva, dar voi povesti ceea ce imi amintesc si ce mi-au mai spus astia. In primul rand: Marcel. Marcel este un tip(care inca ma suna pentru ca m-a mancat undeva sa ii dau nr meu de telefon), cu un trup foarte bine facut si cu o forta incredibila. Nu cred ca am fost mai invartita la dans si ridicata pe sus in viata mea. M-a invartit odata atat de tare incat m-am dezechilibrat, am dat cu mana peste trei beri si am reusit sa ii dau si o palma peste cap lui E:)) M-am bagat de doua ori in mare dupa asta: odata in lenjerie si o data imbracata complet. Dardaind de frig din nou, am ajuns la pensiune unde am dormit ca un bebelus pana a doua zi la pranz. Inafara de incidentul cu geanta, restul serilor au trecut extrem de placut, fara evenimente prea iesite din comun, mai putin faptul ca m-a pus in cap zmeurata lui I la karaoke. Trebuia sa imi imaginez ca dupa visine, va urma si piesa de rezistenta:-j. Am prins si vreme nasoala, ceea ce inseamna…VALURI. Hai sa facem poze pitipoancele de noi. Ce ma gandesc eu…hai sa ma urc pe o stanca mai sus ca sa fac o super poza de facebook. In secunda doi a venit ditamai valul si m-a udat din cap pana in picioare…just my fucking luck. Intorcandu-ma uda leoarca fiind cu E spre pensiune…am vazut taraba de tatuaje. Pababibam! Logic ca ne-am facut:D din fericire mi l-am facut temporar, pentru ca eram sigura ca nu va nimeri modelul exact cum il vroiam eu. Eu mi l-am facut pe gat, E pe spate. Si pentru ca nu avea voie sa il atinga absolut nimic, a trebuit sa merg pana la pensiune cu mainile dupa cap pentru ca tot imi aluneca parul din coc si E cu tricoul jumatate pe el. Toata lumea se holba la noi, dar nu ne pasa pentru ca eram prea umflati in pene din cauza tatuajelor:))
Concluzia este ca ne-am distrat foarte fain si in curand urmeaza un party epic la o cabana. Sper sa scriu despre el cu aceleasi sentimente de satisfactie si bucurie. Pana atunci….bucurati-va de vara pentru ca trece mult prea repede!
Melodia asta o dedic gagicilor mele(no offence pentru baieti), care sper sa se fi simtit la fel de bine ca mine:
Draga copil
01 Iun 2011 Lasă un comentariu
in Nici dileme, nici super intamplari
Tin neaparat sa imi cer scuze ca te-am neglijat in ultima vreme, dar dupa cum bine stii am fost ocupata. Ti-am pus in carca multe lucruri de recuperat in scurt timp inainte sa inceapa sesiunea, ca apoi sa te pun la invatat pentru examene. Stiu ca esti frustrat si obosit, dar ai rabdare, te rog.
Inca un lucru pentru care imi pare rau este ca nu te pot hrani cu inghetata azi, de ziua ta. M-am trezit azi dimineata cu un rosu in gat de abia pot vorbi. Sper ca ma vei intelege si promit sa ma revansez dupa ce ma voi insanatosi.
Motivul principal pentru care nu te-am bagat in seama este ca de obicei ma bagi in belele cand te ascult. Nu mi-o lua in nume de rau, esti o parte din mine. Numai ca, esti partea din mine care e imprevizibila, impulsiva si artagoasa pe care am incercat sa o mai potolesc, ca sa las loc adultului si parintelui sa creasca si sa se trezeasca un pic la realitate. Partea buna este ca am reusit, doar ca am ramas cu un sentiment de nostalgie fata de zilele cand ma dominai. Era foarte usor sa iau o decizie, lumea era roz si credeam cu tarie ca totul va fi bine pana la urma. Dar vremurile s-au schimbat si nu imi mai pot permite sa iau decizii fara sa ma gandesc la consecinte iar optimismul plin de naivitate e de mult uitat. Nu e numai vina ta, sa stii. Am fost pusa in niste circumstante care m-au obligat sa ma mai maturizez un pic dar nu am uitat de tine. Inca incerc sa imi gasesc echilibrul. Suna foarte zen, stiu. Poate ca si este.
De asemenea stiu ca esti foarte confuz in momentul de fata. Suntem intre dorinta de independenta si aceea de a merge acasa. Ei bine, independenta asta vine cu un pret. Poate ca celelalte doua parti sunt pregatite sa munceasca si sa inceapa sa isi dea seama ce vor sa faca cu viata lor, dar tu nu esti. Stiu ca inca mai tanjesti dupa serile de vara in oras cu prietenii nostri, dupa inotat in lac si mers cu cortul, dupa stat la soare si bronzat, ma rog, toate activitatile care se rezuma intr-un singur cuvant: vara.
Promit sa ma ocup mai mult de tine de acum. Poate reusesc sa te mai cizelez si tu in schimb poate ma mai inveti cate ceva. Poate ai sa ma faci iar sa cred in minuni si in destin, in vise frumoase si oameni buni. Prin ochii tai, tot timpul am fost mult mai fericita, desi pana la un anumit punct cand ne trezeam ca am cauzat numai probleme peste tot si nu mai stiam cum sa le rezolvam. Stiu ca te-ai simtit cam singur in ultima vreme. Ai nevoie de afectiune care nu se poate autogenera, oricat am incercat. Vrei sa fii alintat si iubit. Stiu. Dar ai rabdare.
Pana la urma am luat decizia de a merge acasa, desi stiu ca o mare parte din tine nu vrea din diferite motive. Ne-am obisnuit sa ne luam gentuta si sa plecam atunci cand ceva devine prea dificil ori prea dureros de discutat sau de actionat. Cred ca asta este o lectie importanta pe care trebuie sa o inveti. Sa zambesti si sa mergi mai departe chiar daca iti vine sa plangi, sa tipi, sa trantesti si apoi sa te pui jos in fund si sa mai plangi o data.
Pe langa asta, trebuie sa avem o discutie foarte serioasa in legatura cu ce vrem sa facem cu viata noastra. Stiu sigur ca mi-ai tipat visele tale in creier, dar le-am uitat. Si totusi, cred ca ar fi timpul sa imi amintesti de ele, pentru ca ai un vot important in ceea ce se va alege de noi si de directia pe care o vom apuca. Poate vii cu vreo idee buna, pentru ca acum eu sunt complet pierduta. Mi-e dor de tine si am sa te recuperez la momentul potrivit. Pana atunci, hai la invatat.
Am citit o carte de psihologie care spunea ca toti oamenii au in ei un copil, un adult si un parinte iar noi trebuie sa invatam sa ii echilibram si ca fiecare parte are importanta ei in comportamentul nostru. Niciuna nu trebuie ignorata. Cand m-a sunat sora mea sa imi spuna la multi ani, mi-am amintit si eu de mine. De copilul din mine adica.
Asa ca la multi ani tuturor! Nu numai copiilor care sunt asa, evident, in forma fizica. Suntem cu toti niste copii, cel putin partial daca ne luam dupa carte. Aveti mare grija de copiii vostri pentru ca ei sunt aceia care ne mai permit sa fim buni cu cei din jur, sa speram si eventual sa iubim cu pasiunea si lipsa de egoism care descriu o iubire adevarata.
Gnochi-ul vietii
13 Apr 2011 2 comentarii
in Peripetii
Gnochi italian
Ingrediente:
- 60 gr parmezan ras
- 125 gr unt
- 0,500 ml lapte
- 250 gr faina
- 6 oua
- sare dupa gust
- piper dupa gust
Mod de preparare:
Se pun intr-o cratita parmezanul ras, untul, sarea, piperul, laptele si se amesteca totul pe foc pana dau in fiert. Se adauga faina turnata in ploaie si se amesteca pana se desfac toate cocoloasele. Se ia vasul de pe foc si cand compozitia s-a racit pe jumatate, se amesteca cu ouale batand bine. Din acest aluat se formeaza bulgarasi mici care se pun in apa clocotita si cand se ridica deasupra se scot, se trec prin unt topit si se presara cu parmezan.
Concluzie:
DE CE NAIBA NU AM FACUT TORTILLA?!
Vine ora pranzului si Danei ii este foame. Uitandu-se prin folder-ul ei cu retete(da, am un folder cu retete structurat pe categorii chiar), a dat peste aceasta. Cu o zi inainte, fusese la cumparaturi in Carrefour, unde din nou a suferit un aproape-atac de cord cand a trebuit sa plateasca la casa produsele din cos. Deci, are toate ingredientele. Desi ii mai facuse cu ochiul o reteta de Tortilla, a decis ca Gnochi este ceea ce pofteste inimioara ei astazi. I s-au parut un pic cam mari cantitatile, asa ca le-a injumatatit. Pune laptele, parmezanul (:(() si untul in tigaie. Adauga sarea si piperul iar totul arata si miroase bine. Da in clocot, pune faina. Hmmmm….I se parea ca e un pic cam gros amestecul asa ca a mai pus lapte. Ok. Se raceste pe jumatate (de fapt…cum puii mei masori daca s-a racit pe un sfert sau jumatate?pff…ma rog) asa ca adauga ouale si bate. Si bate. Si bate. Si bate. Hmmmm….I se pare ca e un pic cam subtire amestecul. Eh…asta este. Tranteste galustele super lipicioase(cu greu) in oala ei imensa(pe care a mai scos-o o singura data din dulap de cand e in Bucuresti) si asteapta. Bineinteles in acest proces, aluatul a ajuns si pe aragaz si pe jos si pe fata si pe maini si PESTE TOT. Scoate chestiile cu greu deoarece erau prea moi si se desfaceau si le pune intr-un castron. Cand se uita mai bine, nu a putut sa nu remarce asemanarea dintre gnochi-ul ei si o mamaliga foarte slab fiarta. A trecut peste aceasta revelatie, continuand pasii. Intr-o farfurie a topit unt si in cealalta a pus parmezan. Mamaliga Gnochi-ul, in loc sa aiba forma unor pateuri simpatice, era ca o masa gelatinoasa ciudata. Ok…cu greu a reusit sa o rastoarne peste unt si apoi in parmezan. Venise timpul sa guste. S-a pus in pat si a dat drumul la un episod din The O.C pe care sa il vizioneze in timp ce se delecteaza cu specialitatea ei italiana. Ia o gura. Hmmm….textura…hmmm…gustul. Mai ia o gura….hmmmm. Se ridica din pat nervoasa injurand. Era una din cele mai scarboase chestii pe care le gustase. In bucatarie, inconjurata de mizeria facuta cu aluatul magic si muntele de vase pe care trebuia sa le spele, Dana se gandea la o solutie. Era clar ca mamaliga gnochi-ul nu era copt calumea. Incercase deja sa il fiarba. Ce-ar fi daca l-ar praji? In pesmet? Rezultatul a fost aceeasi masa gelatinoasa dubioasa si scarboasa, numai ca acum era si uleioasa si plina de pesmet. Cu parere de rau dupa parmezanul ei, Dana a oftat, s-a uitat la mamaliga gnochi-ul aburind/a, a luptat cu senzatia de greata ce a coplesit-o si s-a apucat sa spele vasele infranta.
Este prima oara cand am parte de un fiasco total in bucatarie. De fapt, mint. In clasa a 5-a am incercat sa fac niste clatite si le-am ars pe toate. Macar atunci aveam o scuza. Am curatat tot si mi-a trecut si foamea. De fapt chiar mi s-a facut rau de la putinul pe care l-am gustat. Ma rog, am sters reteta pentru ca nu mai vreau sa aud cuvantul ‘gnochi’ in viata mea. VARZA TOTALA.
In alta ordine de idei, trebuie sa spun ca mi se intampla ceva ciudat. Imi este dor de acasa. O sa se rezolve in curand pentru ca de maine intr-o saptamana fiica risipitoare se intoarce in sanul familiei. Or sa ma indoape, or sa ma pupe, or sa ma streseze, dar ii iubesc si mi-e dor de ei. Ciudat. Total necaracteristic mie.
Barbatii de pe acoperisul meu(nu este o metafora)
21 Mar 2011 Lasă un comentariu
in Informatii, Intamplari si oameni
Mmmm…ce frumos miroase. E atat de frumos afara si simt ca am un zambet larg si talamb pe fata. Impinge-mi leaganul mai tare pentru ca vreau sa zbor! Am sa ajung la soare. Am sarit…ma indrept, aproape am ajuns…POC! POC POC POC POC POC ZBRRRRRR FRRRRRR POC POC POC POC PAC PAC PRRRRRRRRRRRRRRRR! Deschid ochii gandindu-ma ce #@$#$($$@($ si cine ##@$$#$@$#$@# face zgomotul ala infernal. A, da…mi-am amintit. M-a anuntat proprietarul ca vom avea munctori care vor lucra la fatada casei.
Urasc sa fiu trezita intr-un mod brutal si mai ales cand visam atat de frumos. Pun capul pe perna si imi imaginez unde am ramas in vis. Imi suna alarma. Oamenii aia inca fac poc poc. Ignor alarma si celelalte zgomote si ma straduiesc din toate puterile sa adorm la loc. Degeaba. Grrrrrrrrrrrrrrr!! Cand sunt trezita in modul asta de obicei prima mea reactie este sa fiu ceva de genul ‘I am Dana, hear me roar!!!” Vroiam doar sa ating soarele…Ma dau jos din pat si ma indrept imbufnata spre bucatarie cu laptopul in brate. Ma instalez acolo, imi fac un 3 in 1, imi aprind o tigara si imi citesc mail-urile linistita. Undeva dupa vreo douazeci de minute, ma gaseam dand scroll frustrata pe un site de job-uri (am sa scriu si despre faza cu job-urile) cu mana dreapta iar aratatorul de la mana stanga era in gura mea fiind in proces de rontaire(Mai fac chestia asta cand sunt concentrata la ceva). Deodata am avut instinctul sa ma uit pe geam, care era fix in fata mea. Pe acoperis era un nene care se holba la mine. WTF. Cu o privire undeva intre soc si de ‘te bat de te …. pe tine’ m-am dus si am tras perdeaua. Dupa ce am mai stat un sfert de ora, mi s-a parut ca a batut cineva la usa. (tin sa mentionez ca baia mea mare este fix cum iesi de pe usa in dreapta). Deschid usa si vad 4 barbati la mine in baie care se holbau la ceva. Poate au descoperit si ei oglinda 
? Ma uit urat la ei si ii intreb daca au batut la usa. Dupa ce unul din ei m-a scanat din cap pana in picioare mi-am amintit ca sunt in pijamalele mele roz cu maimutele fericite si cu papucii mei pufosi de casa(inca nu stiu daca sunt vacute sau hipopotami dar sunt foarte simpatici). Nu stiam cum naiba sa inchid mai repede usa. Am stat. Am asteptat. I-am pandit. Cum s-au dus in pod (adica usa din stanga cum iesi de pe usa) m-am furisat repede in PROPRIA MEA BAIE si am luat toate prosoapele ,cremele etc. Timpul trecea, ii tot auzeam cum se fataie pe scara si eu trebuia sa fac dus ca sa pot pleca la facultate. In cele din urma…tacere totala. Yee. Mi-am luat repede capotul pe mine si prosopul, m-am uitat inca o data pe vizor si tusti la dus.
Detest sa nu am intimitate in casa mea si sa am tot timpul grija ca poate cineva se holbeaza pe geam la mine. Cu totii avem nevoie de intimitate. Cu totii avem niste obiceiuri care nu ar trebui urmarite de persoane necunoscute fara voia noastra. Sper sa nu am incidente cu acesti indivizi pentru ca eu sunt o persoana extrem de teritoriala si mai ales posesiva cu lucrurile mele. Daca vad ceva in neregula, se vor dezlantui cele 9 cercuri ale iadului. Nu suport ca cineva sa nu imi respecte casa sau sa imi ia lucrurile si sa le foloseasca fara voia mea. Mi se pare un lucru de buna-crestere. Poate ca exagerez in unele aspecte, dar nu din egoism, ci pentru faptul ca asa am fost crescuta si pentru ca eu nu iau lucrurile altuia fara sa ii cer permisiunea mai intai. Ma rog, poate sunt un pic maniaca. Este posibil.
Acum alta problema. Dupa catastrofele care au avut loc in Japonia, au aparut o gramada de discutii despre un posibil cutremur devastator in Romania. Sormea chiar imi sugerase ca saptamna asta sa ma duc in Piatra pentru ca este mai sigur. :-j Raspunsul meu a fost: daca imi este sortit sa mor, am sa mor. Daca nu, nu. Eu de obicei nu prea cred in clarvazatori si alte chestii dintr-astea, dar un mail de la tata m-a pus pe ganduri. Un clarvazator pe nume Ioan Istrate a prezis ca in curand va fi un cutremur puternic care va afecta in special Bucurestiul (super:-j), Iasiul, Barladul si Chisinaul. Acest cutremur cica va avea intre 7,5 si 7,7 grade si va avea loc undeva pe la ora 3 noaptea. Mail-ul era super consistent, gen cu toate zonele din Bucuresti care vor fi afectate, masuri ce trebuie luate etc. Cine vrea mail-ul poate sa dea un semn si ii dau forward. Nu zic ca sunt convinsa de ceea ce a zis nenea Istrate, dar dupa toate ce s-au intamplat, posibilitatea exista. Scrie acolo ca data inca nu o stie, dar o va publica pe site cand o va ‘vedea’. Logic ca sunt sceptica. Logic ca mi-ar placea sa stiu si sa cred ca nu o sa se intample asa ceva la noi in tara si ca nu ma voi trezi la 3 noaptea pentru ca a cazut dulapul peste mine si ca mi se sparg geamurile in timp ce toata casa se balangane. Dar nu pot fi atat de aroganta incat sa nu cred ca s-ar putea intampla. Fie ca sunteti persoane mai paranoice sau mai cu picioarele pe pamant, ar trebui sa luati in calcul posibilitatea asta si sa aveti si voi o lanterna, un radio si un fluier in casa (am citit acolo ca 3 fluieraturi scurte constituie semnalul in caz de urgenta….gen daca sunteti sub moloz, cred ca v-ar folosi chestia asta in loc de telefonul mobil care cel mai probabil nu o sa aiba retea). Daca vreti sa va pregatiti, just in case…faceti-o, ar putea sa va ajute. Eu poate am sa imi cumpar un fluier si o lanterna(de lanterna chiar am nevoie prin casa). Si nu pentru ca sunt crizata, ci pentru ca sunt precauta. Fiecare face ce vrea. In caz ca se va intampla ceva…ce pot sa zic…SA NU FITI PROSTI SI SA INCERCATI SA COBORATI SCARILE! 
) trebuia sa zic asta :”>
Diferenta dintre ceea ce vreau si ceea ce am nevoie
20 Mar 2011 Lasă un comentariu
Cand reusesti sa iti dai seama ca ceva nu este bun pentru tine? Fie ca fumam prea mult, ca bem prea mult sau facem alte prostii…unele chestii la un moment dat trebuie sa se termine, nu? Suntem atat de atasati de viciile noastre incat nu ne dam seama cam cat de mult avem nevoie sa le dam drumul. Si chestia este ca stim. Stim ca trebuie sa ne oprim. Stim ca nu e bine si ne facem rau. Dar este atat de greu sa faci ceea ce este corect. Si este chiar stupida chestia asta. Pentru ca la o adica tot noua ne facem un bine. Tot noi o sa fim sanatosi (fizic, sentimental etc.), tot in beneficiul nostru ar fi o intoarcere de 180 de grade prin simplul cuvant ‘NU’. Nu am nevoie, nu imi face bine, nu imi trebuie sau nu trebuie, NU. Dar totusi vrem lucrul ala. Suntem atat de incapatanati de a ne prelungi placerea indiferent de consecinte. Fie ca facem cancer, ciroza sau ajungem sa avem inimile frante, tot nu ne oprim. Pentru ca este atat de bine si atat de usor sa accepti un lucru care iti place, care iti provoaca diferite senzatii si pentru ca este atat de greu sa renuntam la el, sa punem piciorul in prag si sa spunem gata.
Revin la intrebarea de la inceput. Presupun ca fiecare om are limitele lui. Unele limite ni le impunem noi prin simplul fapt ca avem niste principii esentiale. Fie ca ele sunt acolo din cauza parintilor sau a bisericii sau puii mei pur si simplu din cauza societatii, le avem. Ei bine…cand incepi sa iti incalci acele pretioase principii, atunci apar semnele de intrebare si o mica mancarime in creierele noastre(aceea ar fi constiinta pam pam paaaaam!). Nu ai cum sa o scarpini. Degeaba incerci prin scuze si prin justificari mincinoase fata de propria persoana. Nu ai cum sa te minti prea mult. Si astfel ajungi intr-un anumit moment, cand te trezesti din mica ta bula de fericire disfunctionala si cand incepi sa iti amintesti de ceea ce ti-ai propus sa fii si de asteptarile tale fata de tine. De aici ai de ales intre doua drumuri: continui ceea ce faceai si risti sa te pierzi, sau dai drumul obiectului mult ravnit si daunator si incerci sa revii cu picioarele pe pamant? Aici intervine vointa. Eu una, recunosc…nu am destula vointa, mai ales cand vine vorba de fumat. Era un citat de Oscar Wilde parca “Giving up smoking is the easiest thing. I’ve done it a thousand times’. Cam asa si eu…
Si de la acest citat mai vine o problema. Sa zicem ca reusesti sa scapi de respectivul viciu delicios. Esti bine o perioada, te pui pe picioare, te tii tare si apoi recidivezi, cazi din nou. Si pentru ca ti-a lipsit atat de mult si stii cat de greu a fost sa renunti si sa fii fara el, nu o sa fie mult mai greu sa te detasezi din nou? Cum putem sa ne pregatim pentru momentul in care vom fi pusi fata in fata (cine stie prin ce circumstante?) cu viciul nostru? Si apare din nou decizia: putem sa o luam de la capat si sa fie atat de placut, sau sa continuam sa rezistam si sa ne fie atat de greu. Se pare ca uneori trebuie sa facem aceeasi greseala de repetate ori ca sa ne dam seama cat de mult ne face rau un lucru. Unii oameni au nevoie de un soc puternic ca sa se poata lasa de ceva. Si daca nu au parte de acel soc, sunt prinsi intr-un cerc din care nu pot iesi sau poate ies la un moment dat, numai ca este prea tarziu.
Inainte de a ne pune intrebarea ‘Ce vreau?’ ar trebui sa ne intrebam ‘Ce am nevoie?’ Abia dupa ce reusim, daca reusim vreodata sa obtinem ceea ce avem nevoie, putem sa ne gandim la ceea ce vrem. Ne punem un filtru ultra-puternic inimilor si mintilor noastre si ne procesam dorintele. De ce filtru ultra-puternic? Pentru ca unele dorinte odata implinite, pot intr-o secunda sa inlature toate lucrurile necesare pentru care te-ai luptat cu tentatia. Vorba ‘Ai grija ce iti doresti’ imi vine in minte. S-ar putea sa primim mai mult decat putem duce. Si din nou, ne pierdem si iar incepe durerosul proces de placere-sevraj.
Dupa cele scrise va invit sa incercati sa faceti delimitarea intre lucrurile pe care le vreti si lucrurile de care aveti cu adevarat nevoie. Desi la prima vedere pot parea unul si acelasi lucru, nu sunt. Multe din lucrurile pe care le vrem ne pot face foarte mult rau, mai ales daca nu le putem avea cu adevarat.
Cunostinte<Amici<Prieteni
03 Feb 2011 Un comentariu
in Nici dileme, nici super intamplari
Anca tot m-a intrebat de ce nu am mai scris pe blog. Nici nu stiu, sincer. Presupun ca am avut parte de niste schimbari destul de mari si m-am ocupat de ele. Postul acesta va fi despre….habar n-am despre ce. Am primit acum cateva minute un comment la un post si mi-am amintit de faptul ca ma simteam extraordinar de bine cand scriam aici, orice fel de post ar fi fost.. (uuu…rima). Buuuun…..deci….am terminat cu sesiunea. Inca astept rezultatul la ultimul examen (am emotii), dar sa speram ca totul va fi bine si ca nu voi fi nevoita sa ma duc la restanta in vara, ci doar la mariri. Nu stiu cum a fost pentru voi…dar pentru mine a fost destul de ok. Imi place stresul. Imi place sa fiu pe fuga sau sa am sentimentul ca nu am timp si ca trebuie neaparat sa fac acel ceva exact in momentul ala. Nu m-ar deranja daca 90% din viata mea ar fi in ritmul asta. Bineinteles, cu doze mai mici de 3 in 1 si tigari, pentru ca oricum am sa mor….dar de ce sa ajut si mai mult? Acum a venit vacanta si nici nu stiu cu ce sa imi ocup timpul. La seriale m-am uitat, carti fara substanta am citit ( alea sunt pur pentru divertisment si pentru vocabularul meu in engleza iar cartile serioase sunt acasa in biblioteca pentru ca nu imi place sa le citesc pe laptop)…bla bla. Vreau sa fac ceva productiv. Vreau sa nu mai stau degeaba si sa imi irosesc un timp pretios care trece extraordinar de repede. In pana mea, parca acum doua zile era sfarsitul lui Septembrie si eram incantata ca plec la facultate. Chestia asta cu semi-independenta (pentru ca DA, este semi, deoarece inca depind de banii parintilor) e cu dublu tais. Nu mai e mami care sa iti faca papa bun cand ti-e fomica. Nu mai e mami care sa faca majoritatea treburilor prin casa. Nu mai e mami care face cumparaturile si plateste facturile. A fost un soc. Cel putin partea cu banii m-a terminat. Un anumit buget cu care trebuie sa ma descurc saptamanal. Eu NU sunt o persoana economa. Sunt pofticioasa, imi place sa ies mult in oras, ma apuca tot felul de nebunii, vreau ba aia, ba cealalta (spoiled brat gen…bine nici chiar…si acasa aveam o limita). Sunt genul de persoana care daca se distreaza nu tine cont de bani. Nu bani? NU distractie. Nu imi place sa am o lista. Ma plang cam mult, da stiu. Tocmai de aceea am decis sa ma angajez de luna viitoare. Bun.
Acum pe partea mai sentimentala. In lunile pe care le-am petrecut aici…am realizat cam cat de mult ma pot baza pe mine. Ca sa nu mai zic de cealalta extrema….cat de putin ma pot baza pe alti oameni(chestia asta o stiam deja, dar a devenit si mai pronuntata). Aceleasi drame, aceleasi cacaturi. Macar vad alti copaci (cum ma plangeam in posturile anterioare). Copacii or fi diferiti dar oamenii sunt la fel. Bine, ok, recunosc: diferente culturale exista bla bla. Dar ma refer la esenta, la lucrurile care se petrec in jurul meu, la lucrurile care conteaza. Puii mei. Asta este. Am devenit si mai detasata de chestiile astea, pentru ca nu sunt lucruri care ma privesc sau ma afecteaza in mod direct. Si chiar daca m-ar privi sau m-ar afecta in mod direct, tot detasata as fi. Am realizat ca prieteniile chiar si de ani intregi se pot duce de rapa in doua-trei luni. Odata ce crestem, fiecare isi urmeaza propria cale. Incep sa apara prioritatile, preferintele specifice, o toleranta mai mica la chestiile care ne displac si pe care le-am fi acceptat cu cativa ani inainte doar ca sa facem o prietena/un prieten sa se simta ok. Principiul ‘Cine se aseamana se aduna’ este clar unul genial si complet adevarat. Pentru ca, desi ai avut multe chestii in comun cu o anumita persoana in trecut, asta nu inseamna ca trebuie sa aveti si acum, doar de dragul vremurilor bune si mult trecute. Astfel, fiecare isi gaseste alte persoane cu interese mult mai apropiate si mai updatate care sa iti satisfaca nevoile (indiferent care ar fi acelea -am fost un pic rea, stiu). Partea buna e ca am cunoscut cateva personaje destul de interesante, care incet, incet incep sa-mi fie dragi. Nu sustin ca as fi perfecta. Nu sustin ca nu mint. Nu sustin ca nu as fi un pic sarita de pe fix. Numai ca unele chestii sunt foarte importante pentru mine, cum ar fi loialitatea fata de o prietena, de exemplu. Nu am fost si niciodata nu am sa fiu genul de fata care accepta sa fie pe locul doi pentru cineva, genul de fata care sa se uite la prietena lui si sa ii zambeasca si sa stea de vorba cu ea fara ca ea sa aiba habar de ce se intampla. Pur si simplu nu vad rostul. Barbatii vin si pleaca, dar prietenii raman. Si inca o chestie importanta: diferenta dintre amica si prietena este una foarte mare. Oameni pe care ii pot numi prieteni…ii pot numara pe o mana. Amici…destui. Cunostinte…oho.
P.S: acesta a fost un post introductiv, pana ce revin la stadiul meu de observator sarcastic al rahaturilor din jurul meu.
T4T
27 Apr 2010 2 comentarii
in Peripetii
T4T sau Theatre for Teenagers este un festival de teatru in limba engleza care are loc in Timisoara in fiecare an de obicei in vacanta de Paste. Ei, bine anul asta o sa aiba loc in vacanta de vara, dupa bac si admitere. T4T a fost primul meu festival de teatru si a fost absolut genial.
Let’s take a trip down the memory lane:
Dupa o calatorie de 16 ore cu trenul (DA 16 ORE IN PANA MEA) am ajuns in Timisoara pe la ora 23:00. Am fost intampinati de monitoarea noastra G, care ne-a dat o veste proasta. Cazarile se fac abia a doua zi la 07:00 fara exceptie. Ce sa facem, ce sa facem? Hai intr-un bar. Am fost in Papion (care o sa ramana barul meu preferat din Timisoara), unde ne-am luat cate o bere, cafea sendvisuri, ma rog. Am fost foarte energici, am jucat adevar sau provocare, am ras, C si-a facut piercingul in ureche pentru piesa si mai avea un pic si lesina, totul fain si amuzant pana pe la ora 02:30. Oboseala totala, abia ne tineam ochii deschisi, Busu s-a dus afara sa ia o gura de aer si a adormit intr-o scara de bloc si toata lumea mai putin eu si Alina a adormit cu capul pe masa. Pe la ora 5:30, am reusit si eu sa adorm o ora, pana ce m-au trezit astia ca trebuia sa mergem la internat. Efectiv m-am apucat de plans. EU VREAU SA DORM! Pentru ca nu dormisem de doua nopti, una in tren si una in bar. Am ajuns in internat si ne-am culcat doua ore pana la festivitatea de deschidere. Piesa noastra era prima din competitie a doua zi de dimineata. Vestea proasta era ca mai aveam jumatate de piesa de facut. La party-ul de inceput am fost cativa, am socializat, am dansat un pic si tusti inapoi la internat cu un bax de redbull dupa noi. Noaptea nr 3 nedormita. Eu eram intr-o stare undeva intre somn si realitate, nu imi mai amintesc foarte multe, doar pe B ( care in mod normal este o persoana foarte pasnica si linistita) care tipa la Alina in gura mare ca &$%#%$#%#$%#$%#%#%#%% (intelegeti voi). Vine ziua piesei. Pam pam. Sala plina, eu eram la lumini si vedeam tot. ok. Incepe piesa. Toate bune si frumoase pana ce Alina face o cadere de calciu si lesina in culise. O, doamne o, doamne. Pana la urma am scos-o toti la capat prin improvizatie si stres. Ok. A trecut piesa noastra, a fost fail, hai sa ne distram. Am uitat sa mentionez faza de la dus din prima zi. Fiind primul meu festival nu stiam ca este dus mixt. Ok. Doar cu un prosopel pe mine si cu gelul de dus in mana ma duc la dus. Intru, aud apa care curge, a deci mai sunt fete care fac dus. Observ ca nu sunt perdele, fuck, eh asta este suntem toate fete, ce naiba. Exact dupa ce termin asta de spus in gand ( eu ma indreptam spre ultimul dus), vad un fund IMENS si alb. Era un tip inalt si gras si parul pana sub umeri. Deci, a fost un soc total:)). Trecand peste partea cu dusul, viata in internat a fost criminala. Una din cele mai tari faze a fost atunci cand cei din trupa de la Bacau au ajuns pe la 3-4 dimineata in internat si portarul nu vroia sa le deschida si cantau ‘Deschide usa crestine’ timp in care eu cu Busu strigam: Va place cascavalul?? si aruncam in ei cu cascaval pane:))) (avusesem cascaval pane la cina si mai nimeni nu a mancat, mie mi se parea ca avea un gust cam dubios). Ideea mea geniala: sunt in Timisoara, pot sa fac ce vreau. Hai sa flirtez cu tipul de la McDonald’s. Intru eu, merg tantosa pana acolo si comand o portie de McNuggets. Tipul ma intreaba: ce sos doriti? si eu cu o privire de Afrodita seducatoare: surprinde-ma(:>) la care tipul: Bai Ionele, ia surprinde-o pe fata asta cu un sos! deci in momentul ala imi venea sa intru in pamant:))))))) mi-am luat comanda si am sprintat spre usa. Aici eram cu I, mancam noi ce ne luasem (asta pe la 1 noaptea) si vine un nene la noi. Nu era roman. Dar el tot incerca: ber? jin? cafe? tzuc? dragul de el vroia sa dea de baut. L-am refuzat politicos si ne-am vazut de treaba noastra. Multe alte intamplari dragute, pana ce am avut un conflict cu anumiti colegi de trupa si am plecat mai devreme: eu, B, Busu si I. (am uitat sa mentionez faza din tren spre Timisoara, stateam in compartiment eu, A, Busu si I. Mai aveam un pic si intram intr-un tunel si I zice: parca si vad ca exact cand intram in tunel, B o sa fie la usa cu o privire de criminal ca sa incerce sa ne sperie. Intram in tunel, Busu deschide clapita de la telefon si lumineaza usa compartimentului: B cu o privire de asasin si cu un zambet macabru pe fata statea in fata usii. Am inceput sa tipam ca niste copii mici).
La intoarcere am avut parte de si mai multe peripetii: mergem noi spre compartimentul nostru linistit, eu eram intr-un maieu. Trecem pe langa alt compartiment in care erau vreo 4 cocalari care incep sa ma fluiere, le arat degetul si merg mai departe. Pleaca trenul, trece vreo ora, deodata cineva lipeste degetul de geamul de la usa compartimentului. Ma uit, cocalarul sef. Nu bag in seama ma uit pe geam. Deschide usa: m-am gandit ca daca tu mi-ai aratat, pot sa iti arat si eu si suntem chit. eu: ok Si astfel a intrat in vorba cu noi, ca sa aflam ca era un cutitar care fusese prin Italia si avea nu stiu ce afaceri dubioase. In timp ce vorbeam cu el, mai exact incercam sa il conving sa plece, nu puteam sa nu observ ca ceilalti sa cam holbau din usa compartimentului la bagajele noastre. Da, vroiau sa le fure. Minunat. Au intrat si ceilalti. Eu, Busu si cu cocalarii conversam, I si B nu ziceau o vorba. Se opreste trenul. Bing! idee. Baieti, ce ziceti sa mergem la o tigara? Eu cu Busu si cei 4 cocalari am iesit din compartiment. Cand am terminat tigarile le-am spus: suntem obositi, am vrea sa dormim, ne mai auzim, pa pa. Cu chiu cu vai au inteles. In compartiment bineinteles ca nu am adormit. Stateam cu ochii intredeschisi. Deodata aud usa cum se deschide usor usor, deschid ochii brusc, usa se inchide. Pana ce au coborat aia din tren, nu am putut sa dorm. In cele din urma au coborat si exact cand am crezut ca putem si noi sa dormim si sa ne vedem de drumul nostru, vin niste oameni: asta e compartimentul nostru, uitati-va pe bilete. ok ok. Ne mutam in compartimentul nostru. Acolo erau deja doi oameni si cu un bagaj foarte interesant: un mos, o baba si o coroana pentru morti. Toti patru eram 
. In compartimentul ala era prea cald si nu puteam sa dorm. Eu si Busu am stat mai mult pe hol, si mai mergeam la capatul vagonului sa fumam cate o tigara din cand in cand. La un moment dat venea controlorul. Ce ne-am gandit: hai sa ne bagam in baie. Fumam noi, fumam pana ce bate la usa controlorul. Aruncam tigarile pe geam si iesim. Nenea controlor spune: Mai copii, amenda pentru fumat e 5 milioane, dar pentru altceva:>:>:> sa zicem ca trec cu vederea, a si data viitoare, mai baiete, du-o pe fata asta intr-un loc mai romantic. WTF?!
Coboara si mosuletii din tren, ramanem noi si adormim. TOTI. Noi trebuia sa schimbam 3 trenuri pana la Piatra. Dormeam eu bine si visam frumos pana cand deodata ma trezesc. Eram in gara. Repede ii trezesc pe astia, ne luam bagajele si coboram din tren. Exact dupa ce am coborat, trenul s-a pus in miscare. Pfieu! Ne urcam in trenul nr 2. In compartimentul nostru era o babuta care daduse cu spray pentru insecte si dormea cu geamul inchis. Am deschis geamul, am aerisit, a fost ok. Ajungem in gara la Bacau. Pe peron, ne-am intalnit cu niste oameni pe care ii cunosteam. Ei fusesera sa cumpere un cadou pentru un majorat. Ce cumparasera? un vibrator. Ne urcam in tren, Busu canta la chitara, atmosfera placuta, B adoarme cu gura larg deschisa. hee hee>:) hai sa ii facem poze cu vibratorul in gura. Pana si in ziua de azi, cand sunt trista, ma uit la poze si ma inveselesc. Ajungem in gara in Piatra. Eu imi iau repede bagajele si dau sa cobor. Ii zic lui Busu: hai mai repede ca nu e capat de linie. El: nu-i adevarat, stai calma. Ok. Le zic pa, ma dau jos din tren si ma urc in taxi. Eram pe drum cand ma suna Busu: Ghici unde suntem. Si eu: uhm, v-ati dus la o cafea sau ceva? Busu: nu, suntem in drum spre Bistrita =))))) unde au stat 1 ora in ploaie si l-au asteptat pe tatal lui B sa vina sa ii ia. Si cam astea au fost cele mai tari peripetii la T4T. Sper sa ajung si anul asta. he he
Copilul machiat strident
03 Mar 2010 2 comentarii
Melodia zilei:Heaven can wait, we’re only watching the skies
De la ce a pornit chestia asta? De cateva zile am un sentiment ciudat, cum ca mi-ar fi dor de cineva si abia in seara asta mi-am dat seama de cine. De mine. Da, mi-e dor de mine. Mi-e dor de versiunea mea de acum cativa ani, de copilul inocent si naiv care credea ca toata lumea e buna si ca viata este roz. Nu stiu daca ati vazut The portrait of Dorian Gray, dar la asta am sa fac referire. Numai ca eu nu am nevoie de un tablou ca sa vad cum arata sufletul meu. Sufletul meu este un copil machiat strident. Si am impresia ca sedinta la cosmetica nu s-a sfarsit nici pe departe. Fiecare experienta si-a lasat amprenta, vreun fost iubit care m-a inselat: stratul de fond de ten, o prietena care m-a dezamagit: un pic de rimel, o nedreptate: un pic de fard, un om care nu a stiut sa imi aprecieze munca: rujul etc. Consider experientele bune ca un fel de demachiant. Totusi exista o limita de machiaj care poate fi aplicat pe o fata, in cazul asta pe un suflet. Cred ca daca nu ne-am primi doza de demachiant, ne-am supraincarca si in cele din urma ne-am vesteji. Cu totii suntem niste copii machiati, mai mult sau mai putin. Ceea ce conteaza este demachiantul. Desi stiu ca din cauza machiajului pielea de pe fata imi imbatraneste si ca oricat demachiant as aplica, tot nu reusesc sa imi scot absolut tot machiajul, sper sa nu fiu tot timpul asa. Chiar si cand ma uit in oglinda propriu-zisa, nu vad decat un copil de 15-16 ani, de asta nu ma machiez prea des, macar in exterior sa ma vad ca inainte. Intr-un fel asta e un refuz catre maturizarea totala.
P.S: Am lipsit o buna bucata de vreme de pe blog pentru ca am avut multe chestii pe cap, nu am avut timp si nici chef. Cateva chestii as fi avut de scris, unele comice, altele triste sau doar sa ma plang in general de cate ceva. Dar am cam obosit, acus ma apuc de invatat pentru bac, mi-a picat si mie fisa ca timpul trece extrem de repede cand vrei sa stea pe loc.
Fetele care sar garduri
09 Feb 2010 Un comentariu
in Peripetii
Melodia zilei: Cine esti? Cine sunt? Ce mai beau? Ce mai cant?
Buna dimineata, Dana. M-am trezit chiar fresh, toate bune si frumoase cu zambetul pe buze. Mergem la scoala. Amalia ma invita la o cafea la prima ora dar m-am dus ca o eleva silitoare ce sunt la ore. Stau o ora, stau doua. Gata cheful. Amalia si ea vroia acasa, asa ca ne-am echipat si hai sa plecam. Mergem prin fata. Era cerberul ca paznic. Cerberul este cel mai naspa gardian care pur si simplu nu te lasa sa iesi fara bilet de invoire. Nu am putut iesi. O luam prin curte spre iesirea elevilor. Nici gardianul ala nu ne lasa sa iesim. Fuck. Mergem la sala de sport, poate putem iesi pe acolo. Din nou, poarta incuiata. Ce sa facem, ce sa facem? Hai sa sarim gardul. Ne uitam la el, ditamai gardul de doi metri jumate. Se urca amalia, cand sa coboare, i-a ramas agatat paltonul. A reusit sa sara intr-un final. Urc eu, mi-a ramas piciorul intre doua bare si nu puteam sa il scot. Doamne. In varful gardului, cu mainile inghetate, ca e de fier bineinteles, ma chinuiam sa ma eliberez. Pana la urma am trecut cu bine de prima incercare. Am ajuns in curte la militie. Mergem la portita(si in minte imi vine Cleopatra Stratan), portita inchisa. Pam pam. Gardul nr2: inalt cam de un metru, ok pana acum. Dar. DAR. Avea capetele ascutite. Cum sa sarim gardul fara sa ne rupem hainele? Stateam amandoua, ne uitam la gard si radeam. In cele din urma am reusit sa sarim amandoua, desi oamenii se opreau si se holbau la noi:)) Am scapat cu hainele intacte, dar am doua vanatai pe piciorul drept de toata frumusetea. Macar am iesit. Elevii daca vor cu adevarat sa plece tot o sa gaseasca o metoda, chiar daca asta inseamna sa faca acrobatii periculoase in frig.
Flori?
08 Feb 2010 8 comentarii
in Nici dileme, nici super intamplari
Melodia zilei: Din Grey’s 
‘Dana, am uitat sa iti spun. Vezi ca peste o saptamana ai bac.’ Cumnatul meu e foarte amuzant astazi. Intr-adevar, peste o saptamana am oralul la romana si mi-am luat ce trebuie sa invat si de acum incep. Nu am absolut niciun chef dupa o vacanta in care pur si simplu am stat si m-am relaxat. Am citit, m-am uitat la filme, am iesit in oras etc.
Am inceput semestrul bine. Ajung la si 3 minute in clasa. Absent. Stai la usa impreuna cu inca vreo patru colege care si ele au avut nesimtirea de a intarzia 3 minute luni dimineata la ora 8 dupa o saptamana de vacanta. Nici nu vreau sa abordez subiectul sau sa ma plang in legatura cu prostia umana momentan.
Care-i treaba cu titlul? Uite bine, stateam si incercam pe la 2 noaptea sa adorm si mos Ene nu mai venea. Asa ca am inceput sa ma gandesc la tot felul de chestii. M-am intors pe partea cealalta si am dat cu mana de ursuletul care il tin langa pat. Ridic capul si ma uit la el. Primul gand care mi-a venit a fost: ce bine ca nu am primit flori in schimb. Mie ca oricarei fete, imi place sa primesc flori, bineinteles. Dar, daca stau si ma gandesc mai bine, florile sunt oarecum deprimante. Adica, daca stai sa urmaresti o floare de la inceputul ei pana la sfarsit, nu poti sa nu vezi asemanarea izbitoare cu viata unui om. E ca si cum mi-as vedea viata in fast-forward(ma refer la stadiile de crestere si imbatranire). Sunt triste pentru ca se ofilesc, ca si noi de altfel. Sunt triste pentru ca le arunci cand nu mai sunt frumoase. Sunt triste pentru ca daca le pui intr-o carte, cand le atingi sunt asa fragile si ti-e mila sa pui mana pe ele. Uite de exemplu: tu ca fata la majorat ai primit multe flori si te-ai bucurat foarte mult cand le-ai vazut cate sunt de multe si frumoase. Uita-te in camera. Mai e vreo una? nu. Poate ai alte flori primite cu alta ocazie mult mai recenta. Amintiri noi, de la oameni noi vin peste celelalte. De asta mi se par triste florile, ca nu sunt capabile sa reziste ca amintire. Ca sa nu mai zic, poti lua in brate un buchet de flori proaspete dar odata ofilite, se fac praf. Asa ca am luat ursuletul in brate si l-am strans tare. Era pufos si fain. Ce bine ca nu am primit flori in schimb.
P.S: Azi m-am dus sa imi fac o radiografie la dinti. Ma asez pe scaun si ma intreaba aia. Sunteti insarcinata? eu eram: NU?!!
